“Remember Me” – Ambitii prea mari
Scenariul lui Fetters are meritul unei abordari sobre si ambitioase. Din pacate, ambitiile sunt prea mari pentru un necunoscator intr-ale meseriei. Cele doua ploturi principale – dramele familiale ale protagonistilor – comunica firav si evolueaza disproportionat: povestea lui Tyler, pornind de la niste premise schematice si greu credibile, dobandeste totusi o complexitate si o consistenta cu mult peste cele ale situatiei lui Ally, mult mai originala ca punct de pornire dar ramasa la un nivel liniar si simplist. In schimb, kickstart-ul intregului film (al carui motiv se regaseste si ca tag final) este evenimentul declansator din trama lui Ally – care, cum spuneam, ramane in subsidiar, desi s-ar fi vrut impletita echilibrat cu a lui Tyler.
In plus, ritmul epic treneaza, fara a beneficia nici de vreo unda de nerv narativ din partea regiei – Allen Coulter, un profesionist de televiziune cu zeci de episoade din varii seriale la activ, care e clar ca l-au invatat multe, numai cum se tine in mana economia unui film de doua ore pentru salile de cinema, nu (inclusiv prin lungirea nepermisa a finalului, la modul taraganat-lacrimogen, cu mult dincolo de cadrul cu adevarat ultim al povestii: imaginea turnurilor gemene, in ultimul lor minut de viata; restul nu-i decat lalaiala).
Din fericire, acelasi Coulter reuseste sa se desprinda de artificiozitatea micului ecran, astfel incat Remember Me castiga la capitolul atmosfera, stil, realism al imaginii – inclusiv cu aportul excelentului director de imagine Jonathan Freeman. Aceleasi inegalitati si incertitudini marcheaza si distributia: in rolul lui Tyler, Robert Pattinson nu reuseste, din pacate, sa-si lase in urma automatismele inerte de vampir twilightian, ratand cu brio sansa unui veritabil rol de compozitie, dramatic si complex.
In schimb, Emilie de Ravin, care pe langa aparitiile de duzina are si experienta unor filme mai de Doamne-ajuta, reuseste sa astearna cu discretie cateva straturi de carne peste scheletul destul de sarac dramaturgic al lui Ally. Lena Olin se cam pierde in peisaj, dar Chris Cooper e de retinut ca un Neil Craig pe cat de viu, pe atat de macinat. Cat despre prezenta lui Pierce Brosnan in rolul lui Charles Hawkins, desi complet dezbarat de orice reminiscente jamesbondiste, charismaticul actor ramane aici doar un stunt de casting placut ochiului.
Una peste alta, ramane de admirat efortul realizatorilor de a incerca sa spuna o poveste de dragoste mai altfel, cu vibratii dramatice autentice si chiar cu deschidere sociala ampla, si ramane de vazut in ce masura vor fi reusit sa invete din propriile greseli. Pana atunci, puteti merge in liniste la “Aminteste-ti de mine”, mai ales daca dispuneti de sensibilitate… si rabdare.
Mihnea Columbeanu
